Uncategorized

Maniere la masa

Publicat pe Actualizat pe

Imi aduc aminte ca intr-o vreme eram foarte tipicara in ceea ce priveste mancarea. Imi lua minute bune sa intind perfect, milimetric, margarina pe felia de paine. Mancam cuminte, mestecand mult, fara sa amestec ce aveam in farfurie (mancam intai cartofii, apoi puiul si abia apoi salata).

Pe masura ce au trecut anii am mai renuntat, treptat la asta. Am inceput sa mananc normal. Tot delicat, ca o domnisoara. Apoi din ce in ce mai mult am ajuns la asta: shaworma cu de toate. Si mancat cu mana.

Astazi, pentru ca tot ma laud ca singuratatea imi prieste am decis sa fiu aventuroasa si sa ma reintorc usor la gatit. Si am pus ochii pe cartofii noi. A iesit asta:

20150510_214344~2

Da, peste ou am aruncat cascaval afumat. Si peste tot am aruncat o tona de smantana cu usturoi.

Yummy!!!!

Cum se traduce ciudatenia

Publicat pe

De cand ma stiu s-a tot gasit cineva sa-mi spuna ca sunt ciudata. Dar nu neaparat in sensul rau. Mdah, fie. Si am inceput si eu sa ma gandesc ca poate sunt ciudata. Sunt un pic altfel, asta trebuie sa recunosc. Dar cum?

– Am propriile mele glume, pe care de cele mai multe ori le inteleg doar eu;

– Spun si fac lucruri pentru amuzamentul meu, fara sa-mi pese ce cred ceilalti. Imi pasa, dar mi se pare mai important sa fiu amuzanta decat conformista. In detrimentul imaginii mele, sigur.

– In comunicare fac multe referinte pe care s-ar putea ca ceilalti sa nu le cunoasca. De fapt am patit-o si eu, acum multi ani cand am mancat prima oara inghetata cu aroma de mere. Si am fost intrebata daca nu am mancat inghetata de cirese. Nu, doar de mere. Trebuia sa mananc inghetata de cirese. De ce? Nu conteaza… (schimb de zambete pe sub mustata). Dupa cateva ore nu am mai rezistat si am mai intrebat o data care-i faza cu inghetata de cirese. Ei bine, era o referinta la cartea mea preferata din vremea respectiva, in care eroina era indragostita de cirese. Si tot eu sunt ciudata! Pfff…

– Postez si share-uiesc lucruri ciudate pe Facebook. Sa zicem ca pagina de Facebook e o forma de exprimare. Pisici si curcubee posteaza toata lumea. Pe mine ma incanta ce gasesc Altfel.

– Sunt timida dar ma tratez. Cum altfel daca nu invingandu-mi timiditatea si depasindu-mi barierele? Adica vorbesc cu oameni necunoscuti pe strada. Oriunde. Despre orice.

– Sunt creativa si ma mandresc cu asta. Adica am multe idei, pe care de multe ori le eliberez. Le dau drumul in lume, le supun oprobiului public, le apar sau le abandonez. Da, e ciudat. Dar e un mod placut de a mentine o conversatie interesanta.

– Am experiente de viata usor diferite de ceilalti. Am trait mult in carti, prin carti, pentru carti.

Ar mai fi multe de spus aici, lucruri de care poate nu sunt eu constienta. Dar, mi-am dat seama ca pot fi si normala. Pana la un anumit punct. Si cred ca schimbarea asta ii face sa ma categoriseasca drept „ciudata”. Pentru ca nu raspund foarte bine asteptarilor. Si ma incadrez in normele sociale cam la limita. Am idei fixe, printre care si cat de nociv e zaharul, pe care l-am tot evitat pana sa incep cura de ingrasare. In societatea de astazi sa eviti zaharul e egal cu a evita soarele. Poate nu e ceva rau, dar cu singuranta este greu de realizat.

Mai sunt si ciudateniile nevinovate. Preferinte culinare inedite. Preferinte vestimentare nu foarte reusite. Activitati iesite din comun; de la a merge la film singur la a bea cafeaua singur la 8 dimineata la „La Mama”.

Un singur lucru imi este clar: nu este ceva rau sa fi usor diferit, dar anumite obiceiuri trebuie cu orice pret sa ramana private. Mancatul cu mana pentru ca este mai gustoasa mancarea asa, plescaitul (acelasi motiv) si mancatul prajiturilor cu muraturi.

Castelana cea Ciudatica

Azi

Nota

Publicat pe

Aceasta va fi o nota pusa pe fuga. Pentru ca sunt foarte ocupata, nu mai am timp de scris. Sau asa mi se pare mie. Dar am avut o revelatie.

De cand am invatat sa fiu optimista, de cand ma trezesc mai mult sau mai putin cu zambetul pe buze am observat ca oamenii nu mi se mai par deprimati. Sau sunt eu prea ocupata sa ii mai observ?

„Paradoxal… ca si povestea noastra…”

Publicat pe

Din pacate lucrurile nu sunt niciodata albe sau negre. Nuantele alea ne fac pe noi sa ne intrebam cum e mai bine si cat de bune sunt alegerile pe care le facem zi de zi.
In ultimul timp mi se pare ca timpul trece foarte incet. Acest „ultimul timp” de care vorbesc mi se pare ca este de fapt acum „muuuult timp”. Dar este chiar recent. Si am gasit cheia. Simplu. Incerc sa fac cat mai multe lucruri utile si incerc sa fie lucruri care chiar imi plac.

Si cel mai important lucru… sa invat lucruri care imi plac, nu sa ma chinui sa invat lucruri care nu imi plac in ideea ca „asa trebuie”. Nu trebuie nimic, sau in cel mai rau caz trebuie ce vreau eu sa trebuiasca.

Si nici nu mai am forta sa fiu suparata. Parca si racelile ma menajeaza acum. There must be something in the air.

Si traiesc unul din rarele momente in care mi-as dori sa opresc timpul in loc. Acum, aici. Sa traiesc la nesfrasit ziua de ieri, sau cea de azi, sau cea de maine. Nu tin in mod special la o zi anume. Dar imi doresc atat de tare sa opresc timpul aici…

Rezolutiile lui 2011

Publicat pe Actualizat pe

In primul rand, vreau sa spun ca nu credeam ca voi ajunge pana aici cu acest blog. Astazi vreau sa cred ca tot ce se intampla se intampla cu un motiv. Si cred ca urmeaza ceva interesant.
Gandindu-ma ce vreau sa fac anul care vine, m-am gandit sa vad cum am stat anii trecuti. Si am inceput sa recitesc niste posturi mai vechi, din 2006, 2007. Si cred ca am prins din zbor o lectie care imi va prinde bine anul asta. :))
Postul la care ma refer este „Poveste” din 6 ianuarie 2007.
In urma unor imprejurari aiurea am ajuns sa fac Revelionul singura. Ceea ce este ok, pentru ca am avut mai mult timp sa ma distrez. Si in 2007 cam tot asa a fost. Mai mult sau mai putin. Cred de fapt ca aveam niste probleme. :)) M-am luptat cu ele, au disparut ele… cine stie. :))

In aceasta frumoasa dimineata de 01 ianuarie, a anului 2011, m-am trezit fericita. Si mi-am dat seama ca nu imi doresc nimic. Nu ma doare nimic, nu exista nici un lucru care sa nu-mi convina. Momentan mor de foame, dar este ok, Pentru ca ma duc in bucatarie si stiu ca am acolo mancare. Si salivez la puii la cuptor cu sos de usturoi pe care a promis Lucian ca ii face diseara. :))

Atata timp cat mie nu imi lipseste nimic, sunt completa si desavarsita si am o viata perfecta, nu vad ce mi-as putea dori mai mult. Asa ca.. anul acesta voi face o singura rezolutie: anul acesta voi incerca sa ma aproprii din ce in ce mai mult de idealul meu. Pentru ca e cineva aproape de mine care imi spune ca se poate. Mare chestie. Mai bine spus, mare om, mare caracter.

Am sa imi permit iar sa visez si sa imi doresc mai mult. Sfarsitul anului 2010 mi-a deschis o usa pe care am sa intru in 2011. Sa vedem ce va urma. 🙂

Pre-rezolutii

Publicat pe Actualizat pe

Am inceput sa nu mai pun totul sub semnul intrebarii. Iau unele lucruri asa cum vin. Nu ma mai chinui sa le inteleg sensul. De unde vin, de ce vin, cum ma afecteaza pe mine totul. Uneori chiar nu conteaza lucrurile astea. Vin, pleaca, eu raman.

In prag de Craciun mi-am dat seama ca imi doresc un milion de lucruri, dar nici unul nu ma va face fericita. Si inca un milion de lucruri se cer schimbate in 2011.

Asa ca… sar peste cadoul de la Mos Craciun si trec direct la rezolutii. Va fi ciudat sa nu-mi doresc sa ma las de fumat. Yupee… in cateva zile fac 2 luni de cand nu mai fumez.

Caring is loving

Publicat pe

Stiu, stiu, mereu spun ca urmeaza o schimbare de look si fac ce fac ca tot nu se vede. Dar fac schimbari care in general se simt. De data asta va fi diferit. Va fi o schimbare vizibila. Promit!
Si blogul trebuie sa aiba o noua schimbare. Sa fie mai happy. Vioi. Si aiurit, just how i used to be.
De cand m-am lasat de fumat si am facut toate schimbarile astea in viata mea… stiu ca totul este la fel, dar nu mai vad eu lucrurile la fel. Nu este vorba numai de fumat. Este vorba ca am mai multa grija de mine, de ce mananc, de ce fac. Fac niste eforturi sa am grija de mine si este ca un bumerang, am in continuare grija de mine, sa nu stric tot ce-am facut pana acum. Pentru ca acum imi pasa. De mine. Si e frumos sa stii ca ii pasa cuiva constant de tine. Si ca acea persoana iti este foarte draga. Si e si mai frumos cand acea persoana esti chiar tu.
E frumos sa-ti pese.