Un gand pe zi

Despre indragosteli si ameteli

Publicat pe

Stiu ca mi-am promis sa traiesc intr-o continua stare de indragosteala si chiar reusesc asta. Daca nu sunt indragostita de ultimul cavaler aparut la orizont, cu siguranta sunt indragostita de vreme, de flori, de o carte sau de o melodie, Fac eu ce fac si tot ca mine iese. Si e okay asa.

In schimb, de ceva vreme sunt single (hip-hip-hooray) si nu numai ca-mi place. Dar prefer varianta asta. Pentru ca am prea multe lucruri de facut si prea putin timp. Si efectiv nu am timp sa zac semi-lesinata in bratele cavalerului mai sus mentionat. Da… oricat de frumos ar suna. Oricat de mult mi-as dori. Pur si simplu trebuie sa aleg. Ori-ori. Si aleg cariera, fara sa ma uit in urma.

In timpul in care nu am scris de fapt tot am scris. Dar nu aici, am scris in jurnalul ala real. Am scris in conversatiile cu prietenii. Viata a mers cumva inainte, against all odds. Am reusit sa-mi gasesc scopuri in viata, activitati de facut, mici proiecte. Viitorul nu ma mai sperie,nu ma plictiseste. Viitorul a fost adus in prezent, trecutul lasat in urma.

Ma simt bine si sunt fericita. A fost pur si simplu o constientizare. Ca am tot ce-mi doresc, ca fericirea vine din interior. Si dupa o vreme s-a cristalizat o realitate, o maturitate pe care nu pot decat sa o intampin cu niste fire albe de par, cu tocuri si cu geanta „serioasa”.

Pana si decizia de a scrie aici, acum e gandita de vreo 2 zile. Cand am pornit blog-ul visam sa scriu, sa scriu, sa vad cum devin femeie, cum imi intemeiez eu familia mea. Cum trec prin toate etapele. Ma vedeam scriind entuziasmata inainte de nunta, disperata vis-a-vis de pregatiri. Imi imaginam cum voi scrie despre primul job serios. Cand, cum si de ce. Acum nu zic ca nu am avut nici un job despre care sa-mi doresc sa scriu. Dar chiar nu am avut nici un job despre care sa-mi doresc sa scriu. Nici alte activitati.

In ultima vreme am facut tot posibilul sa ies din zona mea de confort. Urasc cliseul asta dar altfel nici nu as stii cum sa exprim. In ultima vreme am indraznit sa fiu altfel. Am luat decizii bune pentru mine. Poate mai putin bune pentru ceilalti. In ultimele luni am devenit punctuala pentru ca am inceput sa-mi respect timpul. Sa-i dau o valoare.

In ultima vreme am cunoscut o gramada de oameni grozavi. Si am revazut inca cativa oameni grozavi. Acum aleg eu cine are voie sa fie in viata mea. Si ma duc cu o placinta aburinda, facuta in casa, ma prezint si invit oamenii misto in viata mea. Mai putin placinta.

Ma izbeste banalitateea lucrurilor mentionate aici. Dar nu erau, nu au fost invatate, nu au fost aplicate. E ca si cum nu exista o alta varianta decat cea pe care o faceam mereu. Si exista un infinit de alte variante. Exista!

Sa avem in continuare o saptamana faina.

Cu drag,

Castelana

Anunțuri

Dat moment…

Publicat pe

… when you realise you were on the right track all along.

Pe scurt, pusa fata in fata cu anumite idei preconcepute ale anumitor persoane care imi judeca viata si actiunile dupa anumite tipare, mi-am adus aminte ce ma face pe mine asa speciala si deosebita. Si minunata in acelasi timp. Stiu ca uneori drumul meu pare incetosat si ma pierd si mi se face frica, dar umblu pe carari demult batatorite. Singura, dar asta nu este o problema. Ca intr-un basm. Am ceva ajutoare, dar eu trebuie sa fac minunata calatorie de cunoastere si autocunoastere.

 

„Life In A Day”

Publicat pe Actualizat pe

Doar ce am vazut filmul si m-am simtit apoi bombardata de toate ideile tampite de pe planeta. Sau nu toate. Oricum, mi-a placut filmul la nebunie, am plans, dar am si ras cu lacrimi, din 10 in 10 minute puneam pauza ba sa-mi sterg lacrimile, sa imi trag sufletul, ba sa-i povestesc lui Ionut fazele amuzante. Sau sa mananc ceva. „Great power comes with great responsibility, great pain and great appetite.”, zic eu. Imi notez cu constiinciozitate ideile proaste care-mi vin. Mai exact, programarile care ma impiedica sa evoluez. Ideile gresite pe care trebuie sa le combat. Dar urmatoarele idei nu-si au locul acolo si sunt inspirate din filmul vazut astazi:

1. Viata nu are un scop predefinit. Ok, nu credeam ca are un scop, dar aveam dubii. Acum sunt sigura ca tine de noi sa-i dam un scop. Pe ce criterii vrem. Mergem in continuare pe filosofia „The Secret”. Nu, nu este prea cheesy. Sunt prea obosita sa caut termenii in romana.  In afara de asta, nu prea-mi place sa fac nimic in mod special si in acelasi timp imi place sa fac multe lucruri. Evident, sunt departe de a avea un scop in viata.

Ergo, sunt departe de maturizare, atat de departe, incat ma intreb daca ma voi mai maturiza vreodata.

2. Nu exista „The One”. Cu alte cuvinte, acea persoana speciala pe care sa o iubesti si care sa fie alaturi de tine poate fi oricine. Si nu o sa-ti dai seama cand o sa o gasesti. Una din glumele proaste pe care le traim zi de zi.

3. Nu exista „a doua sansa”. Si nu vorbesc de acel principiu care-ti recomanda sa nu lingi unde-ai scuipat sau cel care spune sa nu te pisi unde dormi. Nu, nu. Vorbesc de faptul ca nu vom avea o a doua sansa sa le spunem persoanelor dragi noua ca le iubim sau sa spunem vecinilor ca ne sunt antipatici. Viata este prea scurta sa ne cramponam in politeturi care pana la urma nu ajuta nimanui.

4. Daca o sa fac vreodata copii, o sa-i oblig sa fie curiosi. Nu stiu cum. Si o sa umblu cu dictionarul dupa mine, sa le raspund mereu la intrebari. Nu o sa fiu un parinte iresponsabil care o sa-si puna copilul in fata unui televizor, sa nu ma mai deranjeze. Nu, nu. Eu o sa fac lucrurile cum trebuie.

5. Trebuie sa depistam persoanele din jurul nostru care au cu adevarat nevoie de ajutor si sa facem tot posibilul sa le ajutam. Nu stiu de ce am scris asta, pentru ca este un lucru pe care il cunoastem deja. De fapt stiu. Cei care au nevoie de ajutor rareori cer ajutorul. Cum facem sa fim mici detectivi, sa ne bagam usor nasul in vietile oamenilor fara ca ei sa sesizeze??

6. Lumea este atat de minunata si oamenii sunt atat de neinteresanti. Trebuie sa cauti calitati acolo unde nu se vad si bunatate acolo unde nu are ce cauta. Si nu avem timp sa ajungem sa cunoastem oamenii. Ii judecam cum apucam si drum bun. Mana sus cine crede ca fiecare om are ceva deosebit, un mic coltisor de rai in sufletelul lui acolo. Dar imposibil de gasit!!

7. Unde revin la urmatoarea mea idee. Oamenii. Fara cinism, suntem cam toti la fel, avem cam aceleasi nevoie. De ce ne simtim atat de singuri si de neintelesi?

Si, ca orice blogger respectabil, am uitat una din idei pe drum, o sa mai fac un post daca imi aduc aminte. Si da, era una din cele mai bune.

(sper ca va urma)

Încă ceva de ţinut minte

Publicat pe Actualizat pe

Nu mi-am propus să cuceresc lumea. Cel puțin nu până astăzi. Dar îmi este din ce în ce mai clar că lumea m-a cucerit pe mine.

Aşa că voi cuceri şi eu lumea la rândul meu. Cu zâmbete şi mai tot.

Bucureşti, 20 aprilie 2011

(din seria ‘curat în draft’)

Strategie (I)

Publicat pe Actualizat pe

Astăzi mi-am dat seama de ceva. Sunt câteva schimbări majore care s-au petrecut în viaţa mea şi care nu au fost menționate nici măcar în treacăt în blogul ăsta. Ceea ce nu poate decat sa mă mâhnească. Şi promit că voi lua măsuri. Voi scrie.

Până atunci, am început să lucrez la strategia mea pe termen mediu și lung. Unde vreau să ajung şi cum plănuiesc să ajung acolo. E frumos că știu exact unde vreau să ajung, mai trebuie să mă prind care este drumul corect. Dar e ok. Am voie să greșesc, am voie să pierd timpul aiurea. Nu trebuie decât să fiu sincera faţă de mine. Şi fidelă.

Despre… încredere

Publicat pe Actualizat pe

Fata întâi învață despre dezamăgire, abia după aceea învață despre încredere. Trebuie să ai încredere în chestiile palpabile. Dacă nu iți da motive să nu ai încredere…. atunci trebuie să ai încredere. Presupun că datorezi asta, ca om.

Ideea este simpla. Practic fiecare avem așteptări de la ceilalți. Legam prietenii, cunostințe, relații. Trăim în comunitate. Iubim, suferim, ne distram. SOCIALIZAM. Tot ce trăim ne da curajul, impertinenta, dacă pot spune asta, de a cere și mai mult de la cei cu care intram în contact. Cu cât primim mai mult, cu atât cerem mai mult. Dacă primim o data, ne așteptăm sa primim și a doua oara. De ce nu și a treia oara? De ce nu pentru tot restul vieții? NU!
Şi aici m-am blocat de fiecare data. Nu vroiam sa accept varianta asta. Nu vroiam sa am încredere în cineva care nu va fi acolo mereu.
Pana la urma încrederea este lipită cu superglue de riscul de a pierde persoana respectivă sau riscul ca persoana respectivă să nu fie acolo când ai nevoie de ea. Este un risc asumat. Viața merge înainte, de cele mai multe ori. Când nu se mai poate, se oprește.
Până la urma nu este o rețetă secretă, care te ajută să ai încredere în oameni. Este o responsabilitate pe care la un moment dat va trebui să ţi-o asumi. Şi cred că cel mai corect ar fi să încep să am încredere în persoanele care nu mi-au înşelat niciodată aşteptările.

Visatori

Publicat pe Actualizat pe

Castelana iubeste viata, iubeste scrisul. Traieste intr-o permanenta stare de indragosteala. Mai ales primavara, cand toate lighioanele pamantului se reintorc la viata. Vegetatia la fel. Joi am regasit un Cismigiu plin de pomi in floare, verdeata, lume fericita. Si Castelana este fericita. Am uitat cu desavarsire sa visez, sa iubesc, sa am incredere in mine si in viitor. Mi-am propus sa imi dau voie sa fac toate astea, sa visez cu ochii deschisi. Sa mananc prea mult, sa sa beau prea mult, sa dorm prea putin. Am voie. Sa nu mai pierd timpul cu oameni care nu merita timpul meu, sa nu mai incerc sa fac lucruri care stiu ca nu vor avea nici un viitor, sa nu imi mai consum energia pe lucruri care nu ma multumesc de nici un fel.

Bine, bine, va spune lumea. Si unde este noutatea… unde este revelatia? Ei bine, astea stau tocmai in constientizarea faptului ca sunt pe drumul cel bun. Am certitudinea asta.

… va urma