Lună: Mai 2015

Maniere la masa

Publicat pe Actualizat pe

Imi aduc aminte ca intr-o vreme eram foarte tipicara in ceea ce priveste mancarea. Imi lua minute bune sa intind perfect, milimetric, margarina pe felia de paine. Mancam cuminte, mestecand mult, fara sa amestec ce aveam in farfurie (mancam intai cartofii, apoi puiul si abia apoi salata).

Pe masura ce au trecut anii am mai renuntat, treptat la asta. Am inceput sa mananc normal. Tot delicat, ca o domnisoara. Apoi din ce in ce mai mult am ajuns la asta: shaworma cu de toate. Si mancat cu mana.

Astazi, pentru ca tot ma laud ca singuratatea imi prieste am decis sa fiu aventuroasa si sa ma reintorc usor la gatit. Si am pus ochii pe cartofii noi. A iesit asta:

20150510_214344~2

Da, peste ou am aruncat cascaval afumat. Si peste tot am aruncat o tona de smantana cu usturoi.

Yummy!!!!

Cum se traduce ciudatenia

Publicat pe

De cand ma stiu s-a tot gasit cineva sa-mi spuna ca sunt ciudata. Dar nu neaparat in sensul rau. Mdah, fie. Si am inceput si eu sa ma gandesc ca poate sunt ciudata. Sunt un pic altfel, asta trebuie sa recunosc. Dar cum?

– Am propriile mele glume, pe care de cele mai multe ori le inteleg doar eu;

– Spun si fac lucruri pentru amuzamentul meu, fara sa-mi pese ce cred ceilalti. Imi pasa, dar mi se pare mai important sa fiu amuzanta decat conformista. In detrimentul imaginii mele, sigur.

– In comunicare fac multe referinte pe care s-ar putea ca ceilalti sa nu le cunoasca. De fapt am patit-o si eu, acum multi ani cand am mancat prima oara inghetata cu aroma de mere. Si am fost intrebata daca nu am mancat inghetata de cirese. Nu, doar de mere. Trebuia sa mananc inghetata de cirese. De ce? Nu conteaza… (schimb de zambete pe sub mustata). Dupa cateva ore nu am mai rezistat si am mai intrebat o data care-i faza cu inghetata de cirese. Ei bine, era o referinta la cartea mea preferata din vremea respectiva, in care eroina era indragostita de cirese. Si tot eu sunt ciudata! Pfff…

– Postez si share-uiesc lucruri ciudate pe Facebook. Sa zicem ca pagina de Facebook e o forma de exprimare. Pisici si curcubee posteaza toata lumea. Pe mine ma incanta ce gasesc Altfel.

– Sunt timida dar ma tratez. Cum altfel daca nu invingandu-mi timiditatea si depasindu-mi barierele? Adica vorbesc cu oameni necunoscuti pe strada. Oriunde. Despre orice.

– Sunt creativa si ma mandresc cu asta. Adica am multe idei, pe care de multe ori le eliberez. Le dau drumul in lume, le supun oprobiului public, le apar sau le abandonez. Da, e ciudat. Dar e un mod placut de a mentine o conversatie interesanta.

– Am experiente de viata usor diferite de ceilalti. Am trait mult in carti, prin carti, pentru carti.

Ar mai fi multe de spus aici, lucruri de care poate nu sunt eu constienta. Dar, mi-am dat seama ca pot fi si normala. Pana la un anumit punct. Si cred ca schimbarea asta ii face sa ma categoriseasca drept „ciudata”. Pentru ca nu raspund foarte bine asteptarilor. Si ma incadrez in normele sociale cam la limita. Am idei fixe, printre care si cat de nociv e zaharul, pe care l-am tot evitat pana sa incep cura de ingrasare. In societatea de astazi sa eviti zaharul e egal cu a evita soarele. Poate nu e ceva rau, dar cu singuranta este greu de realizat.

Mai sunt si ciudateniile nevinovate. Preferinte culinare inedite. Preferinte vestimentare nu foarte reusite. Activitati iesite din comun; de la a merge la film singur la a bea cafeaua singur la 8 dimineata la „La Mama”.

Un singur lucru imi este clar: nu este ceva rau sa fi usor diferit, dar anumite obiceiuri trebuie cu orice pret sa ramana private. Mancatul cu mana pentru ca este mai gustoasa mancarea asa, plescaitul (acelasi motiv) si mancatul prajiturilor cu muraturi.

Castelana cea Ciudatica

Azi

Despre indragosteli si ameteli

Publicat pe

Stiu ca mi-am promis sa traiesc intr-o continua stare de indragosteala si chiar reusesc asta. Daca nu sunt indragostita de ultimul cavaler aparut la orizont, cu siguranta sunt indragostita de vreme, de flori, de o carte sau de o melodie, Fac eu ce fac si tot ca mine iese. Si e okay asa.

In schimb, de ceva vreme sunt single (hip-hip-hooray) si nu numai ca-mi place. Dar prefer varianta asta. Pentru ca am prea multe lucruri de facut si prea putin timp. Si efectiv nu am timp sa zac semi-lesinata in bratele cavalerului mai sus mentionat. Da… oricat de frumos ar suna. Oricat de mult mi-as dori. Pur si simplu trebuie sa aleg. Ori-ori. Si aleg cariera, fara sa ma uit in urma.

In timpul in care nu am scris de fapt tot am scris. Dar nu aici, am scris in jurnalul ala real. Am scris in conversatiile cu prietenii. Viata a mers cumva inainte, against all odds. Am reusit sa-mi gasesc scopuri in viata, activitati de facut, mici proiecte. Viitorul nu ma mai sperie,nu ma plictiseste. Viitorul a fost adus in prezent, trecutul lasat in urma.

Ma simt bine si sunt fericita. A fost pur si simplu o constientizare. Ca am tot ce-mi doresc, ca fericirea vine din interior. Si dupa o vreme s-a cristalizat o realitate, o maturitate pe care nu pot decat sa o intampin cu niste fire albe de par, cu tocuri si cu geanta „serioasa”.

Pana si decizia de a scrie aici, acum e gandita de vreo 2 zile. Cand am pornit blog-ul visam sa scriu, sa scriu, sa vad cum devin femeie, cum imi intemeiez eu familia mea. Cum trec prin toate etapele. Ma vedeam scriind entuziasmata inainte de nunta, disperata vis-a-vis de pregatiri. Imi imaginam cum voi scrie despre primul job serios. Cand, cum si de ce. Acum nu zic ca nu am avut nici un job despre care sa-mi doresc sa scriu. Dar chiar nu am avut nici un job despre care sa-mi doresc sa scriu. Nici alte activitati.

In ultima vreme am facut tot posibilul sa ies din zona mea de confort. Urasc cliseul asta dar altfel nici nu as stii cum sa exprim. In ultima vreme am indraznit sa fiu altfel. Am luat decizii bune pentru mine. Poate mai putin bune pentru ceilalti. In ultimele luni am devenit punctuala pentru ca am inceput sa-mi respect timpul. Sa-i dau o valoare.

In ultima vreme am cunoscut o gramada de oameni grozavi. Si am revazut inca cativa oameni grozavi. Acum aleg eu cine are voie sa fie in viata mea. Si ma duc cu o placinta aburinda, facuta in casa, ma prezint si invit oamenii misto in viata mea. Mai putin placinta.

Ma izbeste banalitateea lucrurilor mentionate aici. Dar nu erau, nu au fost invatate, nu au fost aplicate. E ca si cum nu exista o alta varianta decat cea pe care o faceam mereu. Si exista un infinit de alte variante. Exista!

Sa avem in continuare o saptamana faina.

Cu drag,

Castelana