Lună: Iunie 2008

Initiere

Publicat pe

Uneori am impresia ca am trait foarte mult. Ca am trecut printr-un puhoi de incercari din care am iesit ori invingatoare, ori pe usa din dos. Dar mereu cu capul sus si zambetul pe buze. „Asta sunt eu, important este sa ma plac eu, restul…”. Si ma simt obosita, de parca itinerariul meu initiatic a intrat intr-o bucla a timpului si s-a oprit fara ca eu sa fi tras invataturile necesare. Sunt fata cea mare a imparatului care a ramas o biata castelana, neputand sa-si gaseasca printul. Si atat de obosita si indiferenta la tot ma simt, incat, probabil, sfarsitul va veni ca o adiere usoara de vant, iar apoi un somn adanc si necontenit ma va fura pentru totdeauna.

Alteori ma simt ca un copil, descoperind mereu lucruri noi. Culori arzand sub privirile mele infometate. E frumos sa descoperi ce te face sa zambesti. Si sa stii sa profiti de asta. Atunci viata este o joaca. Ma trezesc dimineata si ma minunez de soare, de nori si de cer. Si de faptul ca suntem vii. Ne miscam Traim. Fiecare om ascunde o poveste extraordinara. Trebuie doar sa-ti faci timp sa o ghicesti. Mi se pare usor sa vad viata in culori. Culorile au povestea lor. Au o lume proprie. Sunt capricioase, schimbatoare. Unele se plac intre ele, altele nu. Si cand se plac, imi pare ca se joaca impreuna si parca mi-as dori si eu sa fiu culoare, sa fiu admirata de toata lumea. Sa zambesc la soare si sa ma mahnesc usor cand ploua. Atunci vad sfarsitul ca pe ceva negru, un loc intunecos si umed. Atunci ma tem de moarte si ma mai rog pentru inca o zi. Si inca o zi. In fiecare zi.

Vacanta iar…

Publicat pe

Intram si noi in vacanta. Pauza de scris, pauza pentru reincarcat bateriile.
Chiar nu mai am despre ce sa scriu. O sa ma bucur de vara si atat.

Capitolul 1

Publicat pe

M-am apucat de scris prima carte. De fapt am gasit numele cartii. Cat despre continut, am o vaga idee… nimic concret. Intentia conteaza intotdeauna. Acum ca am o idee rotitele se vor pune imediat in miscare si voi gasi salvarea. Trebuie sa am rabdare. Trebuie sa-mi fac timp. Sa formez un schelet. Sa vin cu ideile principale si ulterior sa le dezvolt. Sa pun multe intebari, sa stiu cum ganesc ceilalti. Sa ma documentez, sa stiu ce vorbesc. Sa-mi creez personajul. Mai trebuie sa si dorm, pentru ca sunt ingrozitor de obosita si maine imi va fi iar imposibil sa ma ridic din pat si sa tin capul sus.
Deocamdata am blocajul foii albe. Primei foi albe. Ca in filme. Urmeaza sa-mi iau laptopul in brate si sa ma duc in padure sa scriu pana raman fara baterie. Sau sa-mi iau masina de scris, sa inchiriez o cabana si sa ma refugiez acolo cateva luni pana termin de scris. Ultima oara cand am mai incercat sa scriu vroiam sa scriu o nuvela, dar se apropria prea mult de un discurs telenovelistic si dupa primul dialog am renuntat. Si a fost singura data cand am inceput sa scriu, acum…8 ani. Cum trece timpul…
Mi se pare ca spun numai prostii. Mi-am pierdut flerul si inspiratia. Ia sa pun mana sa comentez niste poezii, poate-mi recapat talentul.

Turnu are blog!!

Publicat pe

E dragutzel…fix ce vrea sa fie, un blog de stiri.

S-a mai votat odata….

Publicat pe Actualizat pe

Astazi mi-am miscat fundul gras si m-am dus sa votez. Dar nu va spun cu cine, ca-mi e rusine si vreau sa fiu misterioasa. Oare de ce e tare sa nu spui cu cine votezi? Cred ca e foarte bine sa spui cu cine votezi si mai ales de ce votezi, sa stie si cei ca mine care voteaza dupa chipul si asemanarea lor cum se voteaza frumos. Am iesit chicotind de la vot, gandindu-ma ca uite, inca o greseala majora in Romania, eu am drept de vot.
Eu nu meri dreptul asta. Pentru ca niciodata nu stiu cu cine sa votez si imi aleg candidatii dupa carisma, nu dupa …platforme politice sau cum le zice. E haios? VOTAT!!
Mie-mi place Orban. De ce? Pentru ca l-am vazut eu la ApropoTV cantand. Si i-am apreciat voiosia si nonsalanta cu care-si asuma statutul de politician.

De ce apare cenzura?

Publicat pe

Imediat ce a aparu si blogul meu am inceput sa cenzurez. Si am renuntat sa vorbesc despre aia si despre aia. Si astfel multe lucruri nu au aparut aici, de teama sa nu citeasca nu stiu cine… O fi bine? Daca cenzurez tot, ce rost mai are ceea ce scriu aici? Si una peste alta sunt prea draguta cu lumea. Si deja blogul mi se pare o jucarie inutila si plictisitoare.

Am fost la nunta cu o rochie roz. Nu pun poze ca nu intereseaza pe nimeni. M-am simtit destul de bine, dar abia asteptam sa dorm. Mi-a venit rochitza comandata recent. Dupa nunta. E urata, de prost gust vreau sa o vand si totusi e dragutza in felul ei si va sta bine in dulapul meu. La colectia de rochitze.

Prin internet nu poti stabili o relatie interumana calitativa. E totul o varza, vb putin si omul ala poate sa moara ca nici nu-ti dai seama ca nu mai e on, ca deja esti ocupat cu altceva.

Si per total totul mi se pare o varza calita inmuiata si innecata in ulei. Cu boabe de piper.

Pe masura ce trece timpul observ cum logica mea devine tot mai structurata si argumentata, de ajung si eu sa ma chinui sa inteleg ce-am vrut sa zic de fapt. Nu-i nimic.

„Fericirea nu este nimic altceva decat o sanatate buna si o memorie proasta.”

Timpul trece, noi cu el

Publicat pe

In liceu citeam mult. Si citeam bine. Gandeam mult. Puneam orice sub semnul intrebarii pana uitam de la ce am pornit si ma chinuiam sa refac linia gandurilor. Erau plimbari dragute, pline de durere sau de amuzament. Uneori ma jucam de-a „ce-ar fi daca”. Si cel mai mult imi placea sa inventez mental tot felul de masinarii care ne ajuta in cele mai tampite obiceiuri. Gen…o masina care sa intinda untul pe paine, un mecanism prin care iti organizezi biroul si multe prostii. In fiecare zi ma duceam la liceu cu alta idee…”ar trebui sa se inventeze asta”. Cel mai complicat mi se parea sa ghicesc sub ce legi functioneaza vreun mecanism. De la autobuz, de la fermoar, de la tonomatul de suc, cel de cafea. Disecam tot ce intalneam in drum.

In liceu imi placeau provocarile. Filosofiile de la coltul blocului sau cele de la bere. Ma stimulau discutiile. Ma intrigau cuvintele, fiecare cu intelesurile sale. Chiar imi placeau cuvintele. Imi placea sa le explic, cum ar fi fost scrise in dex daca il aveam in fata.

In prezent, printr-o autoindobitocire sistematica am ajuns la nivelul la care imi este greu sa-mi aduc aminte cuvinte din vocabularul de baza. Si sunt inconjurata de o retea de superficialism din care nu mai pot sa ies. Pentru ca nu vreau, stiu. Dar parca nu ma mai simt la locul meu. Ce sa mai cred? Spune-mi ce citesti ca sa-ti spun cine esti? Sa renunt la reviste si televizor in favoarea cartilor? Acum 2 ani am hotarat ca nu sunt suficient de matura pentru psihologie. Am mai crescut? Daca pun mana pe „Fundamentele psihologiei” o sa mi se para interesanta si usor de inteles? Sau citind „Psihiatria pentru psihologi” nu o sa incep sa cred ca am tot felul de boli, de la tulburare maniaco-depresiva la personalitate dependenta si narcisica?

Mi-ar fi placut sa-l cunosc pe Marin Preda. Sau macar sa stiu prin ce a trecut in tinerete, in adolescenta, in cariera lui de scriitor. Cu cine a corespondat, cu cine s-a iubit si care i-a fost cartea preferata.

Mi-ar fi placut sa se studieze „Fata din Zlataust” in liceu. Sau macar sa devina o carte cunoscuta. Nu comerciala, dar cunoscuta. Probabil odata de mult cineva a platit ca o anumita carte sa fie introdusa in programa si acum de rusine oamenii nu vor sa o mai scoata. Cine stie exemple de carti/opere de tot rasul care se studiaza cu seriozitate si religiozitate in scoli?