Fata întâi învață despre dezamăgire, abia după aceea învață despre încredere. Trebuie să ai încredere în chestiile palpabile. Dacă nu iți da motive să nu ai încredere…. atunci trebuie să ai încredere. Presupun că datorezi asta, ca om.
Ideea este simpla. Practic fiecare avem așteptări de la ceilalți. Legam prietenii, cunostințe, relații. Trăim în comunitate. Iubim, suferim, ne distram. SOCIALIZAM. Tot ce trăim ne da curajul, impertinenta, dacă pot spune asta, de a cere și mai mult de la cei cu care intram în contact. Cu cât primim mai mult, cu atât cerem mai mult. Dacă primim o data, ne așteptăm sa primim și a doua oara. De ce nu și a treia oara? De ce nu pentru tot restul vieții? NU!
Şi aici m-am blocat de fiecare data. Nu vroiam sa accept varianta asta. Nu vroiam sa am încredere în cineva care nu va fi acolo mereu.
Pana la urma încrederea este lipită cu superglue de riscul de a pierde persoana respectivă sau riscul ca persoana respectivă să nu fie acolo când ai nevoie de ea. Este un risc asumat. Viața merge înainte, de cele mai multe ori. Când nu se mai poate, se oprește.
Până la urma nu este o rețetă secretă, care te ajută să ai încredere în oameni. Este o responsabilitate pe care la un moment dat va trebui să ţi-o asumi. Şi cred că cel mai corect ar fi să încep să am încredere în persoanele care nu mi-au înşelat niciodată aşteptările.
