niciodata nu am simtit in propria-mi rasuflare si in vene atat de puternic perfectiunea umana.statea cu spatele la mine si eu pur si simplu il admiram.nu m-am gandit niciodata ca pot simti atatea chestii doar lasandu-ma invaluita de parfumul si prezenta lui .pur si simplu ii mangaiam pielea temandu-ma sa nu ranesc ceva,abia atingeam totul,asa cum ai mangaia o unghie lacuita si inca neuscata.si totul parea perfect.fiecare rotunjime,fiecare alunita,fiecare semn din nastere…fiecare fald al pielii,toate erau acolo.atunci am trait perfectiunea.parul era si el la fel…imi era frica sa nu misc un fir de par de teama sa nu se ruineze visul.urmaream cu ochii fiecare contur al pielii si-mi doream sa fi putut sa desenez.imi imaginam tusa neagra mangaind foaia alba…si nici asa nu ar fi fost suficient.atunci am respirat perfectiunea.
si nu,nu voi plange la gandul ca niciodata nu voi mai simti asta.
