In sfarsit m-am decis sa plec de la job-ul ala cu aspecte de inchisoare. Mai am 2 zile de preaviz. Ce ma asteapta de la 1? Cine stie… eu sper sa fie liniste. Atat imi mai doresc. Una peste alta trebuie sa dau si la master, pentru ca anul trecut am reusit sa lenevesc, anul asta nu am nici o scuza. Si nunti. Am 2 nunti vara asta. Una de fitze. Fitze, fitze, fitze. Si cealalta e normala, numai ca sunt domnisoara de onoare. Cu cosulet, nu oricum. Trebuie sa scot de la naftalina codul bunelor maniere, capitolul “Cum sa distram invitatii”. Apoi, in primavara mai am 2 nunti.
Si deja ma intreaba lumea cand ma marit. Ei bine, cand o sa am bani sa o fac asa cum vreau eu. Si nu stiu cum vreau sa fie, pentru ca inca nu mi-am pus problema, dar va fi super.
Pana atunci, mai am 2 zile din preaviz, zile care cred ca vor fi cele mai nesuferite. Dar trec repede. Vesti bune… vine ziua mea. Incep sa cred ca am un fel de depresie. Semi-depresie. Exista? Un pui de depresie. Sau macar o amaraciune. M-am cam saturat si de ploile astea care ne tot dau tarcoale. Cum ramane cu canicula? Vara, soare, plaja?
Nunti si preavize
Filosofie marunta
Fara sa-mi dau seama, am simtit lipsa scrisului asa cum simti lipsa unui prieten. Am amanat scrisul de fiecare data cand imi aduceam aminte de el, pentru ca nu aveam nimic de spus. Au trecut vremurile cand ma gandeam cu groaza la situatia in care ar fi disparut blogul meu. Din senin. Am primit sfatul sa le salvez undeva, pe un CD. Dar cine scrie pe un CD? Nu am mai scris, dar am reinceput sa citesc. Mai mult un exercitiu de vointa decat o nevoie launtrica apasatoare. Poate de plictiseala, poate pentru a-mi muta gandurile departe… Parca in toate cartile citite in ultima vreme caut ceva… si tot nu gasesc. Le citesc repede, tot cautand acea sclipire. O idee care sa ma faca sa ma cutremur si sa simt iar ca am gasit secretul Vietii, ca in copilarie. “Lorelei” mi-a lasat un gust amar. Ca si cum scriitorul a avut un plan, dar s-a plictisit, sau si-a pierdut ideile si a incropit un final lipsit de imaginatie. Asa cum este in viata, o poveste se termina pur si simplu fara sa te intereseze un final. Acel “closure” pe care-l tot intalnim in filme. Pana la urma nici nu conteaza, pentru ca viata merge inainte si numai cine nu se poate adapta traieste in trecut. Filosofie marunta.
Pentru Iubitul meu
Nou, da’ bun.
Intre 2 contracte (tot acolo lucrez?!?) am spus sa iau o pauza de scris. Ca nu-mi place sa oftez in timp ce verific acte. Nici sa scriu salariile cu amaraciune.
Problema?
Presupun eu asa (fara sa am dovezi palpabile) ca m-am schimbat putin. Dar de ce? Inteleg ca am trecut prin cateva experiente marcante. Nimic de psihanalizat, totusi. Si nu e adevarat ca am devenit controlatoare (nu cred ca exista termenul asta).
Am citit undeva ca persoanele isi arata iubirea prin diferite moduri. Unele fizic. Altele prin mancare. Si nu mai stiu. Ideea e ca la mine e prin mancare. Exemplu? Fac clatite, prajituri, ce mancarica mai stiu eu. Iau dulciuri, oo kinder. ETC. Si in general am grija ca persoanei sa-i fie bine. Sa aiba mancare, bautura, sa stea confortabil. Asa ma exprim eu. Asa sunt si pace.
Si in loc sa-mi fac treaba, pierd timpul pe net.:D
Noutati
A inceput sa-mi fie dor de camera mea si de confortul din camera mea. Si ma gandesc cu regret ca nu am reusit sa termin curatenia generala din ea. Acum sunt convinsa ca o gramada de chestii trebuie sa dispara. Problema sta in felul urmator.
Ma scuzati…
M-am mutat temporar de acasa pentru ca in camera mea sta altcineva. Si aveam de ales: ori stau la matusa mea, ori la Marius. 
I’ve made the right choise. Asa ca stau la el. Si a trecut deja o luna si jumatate. Cum imi petrec timpul? In bratele lui, logic. Nu mai stau pe mess, pe net. Nu mai citesc. Nu mai am timp sa ma aranjez. Acea ora/ zi in care trebuie sa ma fac frumoasa. Sa ma pensez, sa ma epilez. Sa probez o haina, 2. Dar nu e o problema. Pentru ca stau cu el si facem lucruri impreuna. Mancam, dormim, ne uitam la un film. Si altele. N-am mai stat niciodata atat de mult cu cineva. Si imi place la nebunie sa ma trezesc in fiecare dimineata in bratele lui. Si sa adorm cuibarita pe acolo pe undeva. Azi poate ii fac clatite. Si sunt incantata de o gramada de lucruri pe care le face. Da, o gramada.
Daca mi se elibereaza camera, vopi fi tentata sa ma mut inapoi. Si Marius se va supara si nu va intelege…. Si sincer nici macar nu stiu de ce ma tenteaza ideea cu mutatul inapoi. Am responsabilitati prea mari. Trebuie sa ma trezesc dimineata singura. Si daca adorm dupa ce suna ceasul nu ma mai trezeste nimeni. Asta e o chestie minora. Imi clarific eu gandurile candva.
(va urma)
Azi nu avem titlu
Nu pot sa ma scriu. Nici nu mai am timp,adevarat. De fapt nu mai am rabdare sa stau la comp. deocamdata. Am lucruri mai bune de facut.
Si am avut dreptate…cum intuiesc eu toate cele. Povestea cu Marius nu s-a terminat si pare a fi cea mai frumoasa poveste de dragoste la care am asistat vreodata. Si e foarte tare sentimentul. Cel mai tare.
Nu am mai plecat la Timisoara, pentru ca nu aveam cum. Logic!.
Si mai scriu eu alta data.
I got a secret…….
Un pps motivational primit zilele aceastea pe mail spune asa: “Iubeste persoanele care te indragesc, uita de cei care nu o fac”. Pleacarea este singurul lucru care m-a facut sa ma gandesc pana acum la asta. Cine tine la mine? Cine o sa-mi duca dorul? De cine o sa-mi fie mie dor?
“Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta”, spunea Emanuel Swdenborg. Sa nu-si inchipuie cineva ca am auzit de tipul asta. Am furat citatul de pe Kudika.ro.
Intrebarea mea este… De ce imi pasa? Pentru ca nu trebuie sa ma intereseze nici una din chestiile astea atat de tare. Nu poti sa cunosti o persoana nici dupa 30 de ani. Asa se spune. Dar oamenii se schimba, poate chiar evolueaza. Era o seara atat de draguta pentru mine si subit s-a transformat intr-o noapte alba. Nici macar nu fac ceva constructiv pe-aici. Scriu in gol pentru ca nu vreau sa vorbesc despre ce ma apasa. Dupa ce am promis ca voi fi sincera? Dupa ce am renuntat la jurnalul clasic (pix+foaie) crezand ca voi reusi ceva asa? Nu pot spune adevarul aici pentru ca… citeste prea multa lume. Dar nici nu am chef sa vorbesc cu prietenele pentru ca nu mi-ar da SOLUTIA. Pe care se spune ca trebuie sa o gasesc singura.
Si nu-mi mai ramane decat blogul asta. Pe care nu pot sa vorbesc despre Razvan, ca vede Marius si nu pot sa vorbesc despre Marius ca vede Razvan. Peste toate se uita Sorin cu o spranceana ridicata (ca doar sunt un copil care nu stie ce vrea, nu?) si Adi se amuza copios pe seama mea si a intamplarilor prin care trec. Am omis pe cineva? Fetele nu citesc, ca nu au timp.
Razvan este un copil adorabil care ma amuza teribil. Si ma facea sa a simt bine. Prea familiar, poate de aici si senzatia mea de stat pe ghimpi. Un player de care am facut greseala sa ma indragostesc. Am vrut… nu am vrut… mai conteaza? Langa care ma trezeam vorbind si-mi venea sa-mi dau palme, ca nici eu nu stiam ce naiba vreau sa spun. Genul ala de fastaceala stupida, de scoalarita. Dar… s-a terminat toata povestea.
Cu Marius… e cu totul si cu totul alta poveste. Si prefer sa o tin secreta, pentru ca nu s-a terminat si… :-$
Al patrulea regret
De multe ori prefer sa nu spun ce gandesc, de frica sa nu-i ranesc pe ceilalti. Dar asta se stie deja. Exista oameni care nu inteleg ca nu vrei sa ii mai vezi. Sau se fac ca nu inteleg. Si insista si insista si insista. Si trebuie sa dai un milion de explicatii pentru ca nu ai curajul sa spui… “Nu vreau sa te mai vad niciodata pentru ca prezenta ta imi face rau, ma plictiseste enorm si prefer sa fac orice altceva cu timpul meu liber decat sa-ti vad chipul obosit si sa-ti ascult vocea zgariindu-mi timpanele.” Totusi, prea lunga replica asta. Si asa am gasit varianta scurta: “Nu vreau sa te mai vad pentru ca esti un om rau si imi strici karma.” Acum…respectivul pun pariu ca e nedumerit. Si o sa intrebe “Cum adica sunt un om rau?”. Si cu o voce isterica, crescendo ii spun… “Ai ganduri necurate!! RECUNOASTE!!!”. Asta daca nu mor de ras pe parcurs. Dar daca functioneaza va fi faza zilei pentru muulta lume.
Si ma mai deranjeaza cateva chestii mici mici, dar trec. Nu merita sa-mi bat capul acum. Eu trebuie sa-mi vad in continuare de raceala, de imbracaminte, de job. Oameni cu viata zbuciumata….
Evrika!!
Am gasit rezolvarea tuturor problemelor omenirii. Nu conteaza unde locuiesti sau cate bogatii detii. Daca ai casa si masa, e suficient.
Viata nu are sens fara iubire, sex, pasiune (un hobby foarte mare). Macar una din ele.
Gabriella Climi- Sanctuary
Pentru persoana speciala mentionata in post-ul anterior…
That Old Pair Of Jeans
You Always See My Wearing When It’s Grey
You Know What I Mean
I’m Riding A Lazy Mood
Cause You’ve Been Waiting Got Me Ready To Go
And I’ve Been Sraying Off The Way That I Know, Keep Me
Wise Enough, Nothing To Owe
Guess I Need Ya And I Want It To Show
Lying Here In My Sanctuary
Days Go Past Its Autumn Already
And I Wish It Would Thunder
Lying Here In My Sanctuary
Day’s Go Past It’s Autumn Already
And I Sit Here And Wonder
And I’ll Kick Off My Shoes
Think About The Things I’d Like To Do
Everything Going Smooth
There Ain’t Nothing I’d Rather Do
Cause You’ve Been Waiting Got Me Ready To Go
And I’ve Been Sraying Off The Way That I Know, Keep Me
Wise Enough, Nothing To Owe
Guess I Need Ya And I Want It To Show
Lying Here In My Sanctuary
Days Go Past Its Autumn Already
And I Wish It Would Thunder
Lying Here In My Sanctuary
Day’s Go Past It’s Autumn Already
And I Sit Here And Wonder
What I Say And What I Mean, Are Two Very Different Things
Can’t Tell Life From Lies Got A Bad Sense Of Spins
What I Say And What I Mean Are Two Very Different Things, Babe, It’s Time To Figure It Out
Holding Your Hand In My Hands And I Wont Let Go
Keeping Your Words And Your Face Is A Place Like Home
I’ve Been Blind Don’t You Know
[ Sanctuary Lyrics on http://www.lyricsmania.com/ ]
Cum timpul nu mai e prietenul meu
M-am obisnuiesc sa traiesc intr-o semi-apatie totala, in care viitorul nu aduce nimic, nici bun, nici rau. Si timpul trecea repede. Zi dupa zi, aceleasi treburi. Acum, parca ceva s-a schimbat. Privesc viata cu atat de multa incredere. Si ma bucur de fiecare moment. Dar mor de nerabdare sa ma vad in Timisoara, hoinarind pe strazile ei, nu prea aglomerate, cu ziarul in mana, in cautare de casa si job. Atat de boem si atat de tineresc. Sa nu uit cel mai frumos compliment pe care l-am primit : ” ai atatea povesti, ca esti enervanta … zici ca esti rupta dintr`o carte “.
Si cum m-am suparat eu pe timp. Trece mult prea greu acum. Sau… toate gandurile mele se indreapta acum in directia mutarii. Toata energia e consumata in jurul ei. Si e oarecum frustrant. Ma gandesc atat de mult la ce trebuie sa-mi iau cu mine incat uit ca mai exista si altceva in viata mea. Ma doare cand ma privesc prin ochii celor care ma vor aproape. Adica in Buc. Si in acelasi timp ma gandesc daca nu cumva eu ma indoiesc de decizie si nu ei. Dar nu. Am nevoie de aprobarea tuturor pentru ca tin la ei, si o sa-mi fie dor de toata lumea. Dar cam atat. Peste doua zile nici macar regretul asta nu-l voi mai avea.
Recunosc. Este un gest extrem de egoist. Dar asa trebuie, pentru ca este viata mea si nu pot sa o traiesc dupa asteptarile si bunul plac al celorlalti.
Surpinzator (sau nu) exista si un baiat. Si ma intereseaza ce crede, ce simte. Orice s-ar fi intamplat stiam ca e la un telefon distanta. Si chestia asta mi-a fost de folos in nenumarate randuri. Momente cand eram la limita puterilor mele si doar daca il vedeam ma simteam mai bine. Si nu stie. Poate o sa se prinda cand o sa citeasca asta… E trist cand o romanta moare inainte de a avea ocazia sa prinda aripi.
